Cu obiectivul principal de a reduce decalajul existent în ceea ce privește competențele digitale în domeniul modei/design-ului vestimentar, proiectul Erasmus+ Digital Fashion permite furnizorilor de educație să ofere noi metode de formare digitală, permițând studenților și profesioniștilor să-şi însuşească, să stăpânească rapid tehnologiile-cheie pentru proiectarea de produse personalizate într-un mediu virtual și să utilizeze pe deplin cunoștințele în întregul lanț de aprovizionare.

Erasmus+ Digital Fashion are titlul „An innovative Collaborative Online International Learning in Digital Fashion” și este un parteneriat strategic pentru învățământul superior care promovează internaționalizarea competențelor digitale în domeniul modei și tehnologiilor textile.

INCDTP Bucureşti coordonează un parteneriat prestigios format din cinci furnizori de educație și cercetare în domeniul proiectării si realizării de materiale textile şi articole de îmbrăcăminte, din 5 țări europene: România; Franța; Belgia, Slovenia și Portugalia.

Partenerii proiectului reunesc în mod sinergetic cunoștințe și specialiști pentru a crea o serie de conținuturi și instrumente cu valoare adăugată tehnică și științifică, cum ar fi:

1. O nouă metodologie pentru un cadru comun privind învățarea online colaborativă internațională (COIL) în domeniul modei digitale;

2. Biblioteca de cunoștințe (trei baze de date) pentru designul și tehnologia modei virtuale;

3. O platformă de sprijin pentru formare care va permite studenților și profesorilor de modă să proiecteze împreună, în mod interactiv si cu instrumente 3D, o îmbrăcăminte virtuală personalizată şi pe deplin adaptată la cerinţele unui anumit client. Platforma tehnologică de modă va fi testată și implementată, in cadrul proiectului;

4. O curriculă de învățare online colaborativă internațională în domeniul modei digitale.

Aceste noi cunoștințe şi instrumente se adoptă în contextul digitalizării şi îmbunătăţirii competenţelor digitale, subiect comun și important pentru toate țările partenere în proiect.

Proiectul se află acum în primul an de derulare, iar partenerii au elaborat un studiu sintetic privitor la necesitatea implementării de soluții digitale în domeniul textile-confecții și totodată legat de susținerea grupurilor dezavantajate prin învățământul electronic.

Proiectul, cu o durată de 3 ani (februarie 2022 – ianuarie 2025), este finanțat prin programul Erasmus +, Acţiunea Cheie 2, Parteneriate pentru cooperare, cu sprijinul Comisiei Europene.

Informaţii legate de proiect pot fi găsite pe: http://digitalfashionproject.eu/