Astăzi a fost semnat al cincilea acord de cooperare privind stabilirea unei colaborări pentru înființarea Parcului Științific

Președintele Asociației, Irinel Scrioșteanu și dr. Ionuț-Marius Enculescu, director general INCDFM au semnat astăzi parteneriatul dintre Asociația Măgurele Science Park și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor – INCDFM. Protocolul prevede identificarea, dezvoltarea și implementarea unor obiective de specializare inteligentă pentru domeniul fizicii și pentru alte domenii conexe, cu precădere al fizicii stării condensate, al materialelor multifuncționale pentru aplicații de înaltă tehnologie, precum și în domeniul nanomaterialelor și nanostructurilor, al materialelor multifuncționale avansate, cu scopul dezvoltării de noi aplicații în domeniile industriale de înaltă tehnologie (micro și optoelectronică, transporturi, aviație, transmiterea și stocarea informației), de senzori și dispozitive cu utilizare în energetică, automatizări, telecomunicații, protecția mediului, în corelare și complementaritate cu Strategiile de dezvoltare existente.

Este al cincilea acord semnat în ultimele două luni. Până acum s-au încheiat acorduri de colaborare cu Institutul Național pentru Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică – INOE 2000, Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației – INFLPR, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Fizica Pământului – INFP și Institutul de Fizică Atomică – IFA.

Acordurile vizează stimularea cooperării între instituțiile de cercetare-dezvoltare și inovare, precum și facilitarea accesului la rezultatele cercetării aplicative de pe Platforma de Fizică din Orașul Măgurele. Valorificarea potențialului științific și inovator existent în Regiunea București-Ilfov, pentru stimularea și sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii inovative și pentru atragerea de investitori și de capital în vederea dezvoltării mediului de afaceri sunt țintele principale ale acordurilor.

Membrii fondatori ai Asociației Măgurele Science Park sunt Consiliul Județean Ilfov, Primăria Măgurele și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei – IFIN HH.

Citește și https://goo.gl/LCJTxF

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *