Dezbatere SCIENCE | BUSINESS | EDUCATION, alături de Roxana Radvan, director INOE 2000

DEZBATERILE SCIENCE | BUSINESS | EDUCATION reprezintă un proiect al Asociației Măgurele Science Park prin care promovăm cercetătorii, oamenii de business și specialiștii din educație care pot contribui la evoluția societătii și a ecosistemului de inovare.

Roxana Rădvan, director Institutul Național pentru Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică – INOE 2000, a participat ca vorbitor în cadrul seriei de dezbateri SCIENCE | BUSINESS | EDUCATION, organizată de Asociația Măgurele Science Park.

Principalele idei din dezbaterea Magurele Science Park cu Roxana Radvan (INOE 2000):

Activitatea noastră se desfășoară în jurul dezvoltării metodelor și tehnicilor optoelectonice pentru domeniul patrimoniului cultural. Aducem cunoștințe și din alte domenii și dezvoltăm foarte multe proiecte și parteneriate cu instituții din țară și din străinătate și adăugăm valoare și vizibilitate parcului și institutului.

Suntem activi în aproape toate domeniile economice și sociale prin aplicații pentru construcția sistemelor laser, echipamente și aplicații pentru ingineria civilă, monitorizări și control al suprafețelor, pentru construcții civile, pentru calitatea drumurilor, pentru materiale folosite în industrie, în stomatologie, ortopedie, imagistică, chirurgie, biostimulare cu laser, în agricultură, controlul poluării și reziduurilor din activitățile industriale, senzori pentru calitatea alimentară și multe alte aplicații.

Proiecte importante: proiectul MULTIPLY finanțat de ESA și coordonat de România și care reprezintă cel mai evoluat sistem lidar de înaltă rezoluție spectrală pentru cercetarea atmosferei.

Un alt proiect important este CEO – TERRA finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională în care se pot face cercetări, analize comparative de date, se pot face calibrări-validări și dezvoltarea de tehnologii și servicii prin cele trei laboratoare de atmosfera și laboratorul INDICO.

O altă contribuție importantă este cea a cercetărilor în domeniul patrimoniului cultural. Suntem parte a proiectului Heritage Science.

Cum construim punți de legătură între cele trei medii: institutele de cercetare, mediul de business și universitățile:  “Am dezvoltat nenumărate proiecte cu mediul de business (industrie, agricultură, medicină, construcții, etc.). Mi-aș dori să existe o dinamică mai puternică în interacțiunile pe care le avem. De asemenea, primim cu drag studenți, masteranzi, doctoranzi pentru a-și documenta cercetările și proiectele.”

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică – INOE 2000 dezvoltă cercetări fundamentale și aplicative în domeniul optoelectronicii, bazate pe procesele de interacție ale câmpului optic cu materia, coroborat cu dezvoltarea metodelor complementare din domeniul chimiei analitice și al fizicii presiunilor înalte, fiind aliniat direcțiilor științifice prioritare ale Spațiului European de Cercetare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *