”Parteneriatele între mediul de cercetare și mediul de business funcționează fără nici o problemă în condițiile în care cele doua părți își definesc corect nevoile și așteptările. ”

Asociația Măgurele Science Park continuă dezvoltarea de parteneriate, în vederea creării legăturilor între mediul de cercetare și cel de business. Astfel, luna aceasta, echipa Asociației Măgurele Science Park a încheiat un acord de parteneriat cu FIA Integra SRL, partener Oracle, o companie specializată în soluții software.

FIA Integra SRL a conceput abordări unice pentru implementarea rapidă şi eficientă a unei palete largi de soluții, inclusiv project management, risk analysis, business intelligence, data warehouse, IaaS, asset management. Gestionăm impactul asupra activității clientului aplicând principiile PMBook, SCRUM, Agile, Prince2, folosind cea mai potrivită metodologie de la caz la caz.

Am discutat cu CEO-ul FIA Integra SRL, Bogdănel Budeanu, despre proiectele companiei și părerea lui despre zona de cercetare.

  1. Povestiți-ne pe scurt despre activitatea FIA Integra SRL.

FIA Integra activează ca și un integrator software fiind specializată în vânzarea și implementarea soluțiilor software Oracle, Maximo IBM, OSIsoft dar și integrarea acestora cu aplicații existente pe piața din cadrul diverselor procese de business. O altă zonă în care expertiza FIA Integra este recunoscută, este dezvoltarea de interfețe software customizate dar și soluții cloud – SaaS, IaaS, PaaS. 

  1. Care este cel mai mare proiect implementat de către FIA Integra SRL?

Cel mai mare  proiect din portofoliul FIA Integra SRL este OMV Petrom. Este un client care ne-a acordat încredere și alături de care am reușit să legăm un parteneriat puternic legat de furnizare de software si servicii conexe: implementare, training și consultanță de project management dar și dezvoltare diverse interfețe mapate pe procesele de business derulate de Beneficiar.

  1. Cum dezvoltați un produs de acest tip în România?  (Vă rog să punctați sursele de finanțare)

Abordarea FIA Integra SRL în dezvoltarea de diverse produse este strâns legată de descifrarea nevoilor clientului și apoi semnarea unui contract care prefinanțează o parte a proiectului.

  1. V-ați vedea colaborând cu un centru de cercetare pentru dezvoltarea unui produs/serviciu?

Strategia FIA Integra SRL implică colaborarea cu diverse sectoare de piață, printre care și centre de dezvoltare, care să ne ofere vizibilitate în legatură cu noile tendințe și cerințe tehnologice de pe piață.

  1. Din punctul dvs. de vedere, care ar fi barierele în dezvoltarea de parteneriate și proiecte dintre mediul de cercetare și cel de business?

Parteneriatele între mediul de cercetare și mediul de business funcționează fără nicio problemă în condițiile în care cele două părți își definesc corect nevoile și așteptările.

  1. Cum ați vrea să arate Măgurele/Regiunea București-Ilfov, din viziunea dumneavoastră?

În viziunea noastră, Măgurele/Regiunea București-Ilfov are potențialul de a deveni o zonă modernă, facil de locuit și cu mare potențial de a se transforma într-o zonă cosmopolită, în conformitate cu momentele pe care le trăim.

Mai multe despre FIA Integra SRL:

FIA Integra SRL, în calitate de Integrator de Sistem, este o companie agnostică în toate tehnologiile existente pe piață dar este partener al unor companii software de renume:  Oracle  – Gold Partner specializat în suita de aplicații Primavera care certifică nivelul excepţional de competenţă al consultanţilor săi; OSIsoft – System Integrator și Value Added Reseller; IBM – Reseller cu specializare pe Maximo Enterprise Asset Management.

Fondatorul FIA Integra SRL, Florentin Beznea, l-a cooptat în acţionariat, în primavara anului 2017, pe ex-managerul TotalSoft, Bogdan Budeanu. Bogdan are o experienţă de peste 20 ani în promovarea și implementarea soluţiei de project management Oracle Primavera, fiind cel care a condus departamentul Primavera Project Management  din cadrul TotalSoft în ultimii 20 ani, asigurând anual între 8-10% din veniturile acestei companii.

Florentin Beznea – Manager partner FIA Integra SRL

Experienţa proiectelor internaţionale din Arabia Saudita, Olanda, Canada, Elvetia, Africa de Sud, China, în special în domeniul industrial – oil&gas, transport public, construcţii – mi-a oferit posibilitatea să fiu foarte aproape de nevoile de business ale acestor tipologii de business. Am inţeles,  rapid, că soluţiile care veneau să adreseze nevoi legate de digital transformation,  agilitate și ușurintă in utilizare, sunt cele care fac diferenţa la client.  Astfel, am avut ocazia să mă implic în proiectarea și implementarea soluţiilor Oracle, IBM and OSIsoft dar și în dezvoltarea unor soluţii customizate care să soluţioneze nevoi specifice unor zone sensibile de business.

Parteneriatul cu Bogdan, a reprezentat oportunitatea de a diversifica paleta soluţiilor și serviciilor  noastre, lucru care a dus la o creștere a cifrei de afaceri într-un mod organic cu 30 %  – 40 % de-a lungul acestei preioade. Sunt foarte optimist în legatură cu felul în care se prefigurează viitorul companiei.”

FIA Integra SRL și-a diversificat portofoliul de produse și servicii dezvoltând soluţii proprii, PrimaTime având la bază o tehnologie care face facilă integrarea cu modulele sistemului existent în companie, prin care se realizează pontajul individual pe proiecte;  o altă soluţie este, Prima Contract Management, aplicaţie ce  facilitează crearea, stocarea și monitorizarea contractelor, proiectelor sau diverselor lucrări desfășurate de companie, precum și administrarea documentelor și resurselor folosite, managementul subcontractorilor; Prima BoQ – soluţie care facilitează aducerea informaţiilor din oferte direct în Primavera pentru a facilita planificarea și urmărierea proiectelor dar și  decontarea cantitaţilor de lucrări executate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *