Profil de cercetător: Mihaiela Iliescu – IMSAR

Luna aceasta, la profil de cercetător, vom avea plăcerea să o cunoaștem pe doamna Mihaiela Iliescu, cercetător științific, IMSAR- Institutul de Mecanica Solidelor al Academiei Române.

  1. Câteva cuvinte  despre cum a început cariera dumneavoastră în mediul de cercetare:

Mediul universitar, și anume, Universitatea POLITENICA din București, facultatea IMST, departamentul TCM – a reprezentat primul contact al meu cu cercetarea științifică. Am fost cadru didactic universitar, în perioada 1991 – 2013, parcurgând etapele firești ale dezvoltării profesionale, de la preparator la conferențiar universitar.

În această perioadă, complementar activităţii didactice, am desfăşurat activitate de cercetare ştiinţifică – prin proiectele şi prin câteva colaborări cu reprezentanţi ai mediului privat, în care am fost implicată.

Din 2015 – până în prezent, sunt cercetător ştiinţific la IMSAR. Cercetarea ştiinţifică a capătat noi valenţe, prin dezvoltare la nivel superior, prin îmbinarea cercetării fundamentale cu cea aplicată, astfel încât consorţiile de proiect din care facem parte, cu parteneri din EU,  să implementeze cu succes proiectele derulate.

2. O realizare și un eșec din activitatea profesională.

Realizare: Sistem de printare straturi ultrasubţiri – componente ale celulelor solare pe bază de perovskiţi

Eşec: Nu pot identifica unul anume, toate nerealizările fiind în fapt lecţii din care am învăţat cum să nu fac anumite activităţi, cum să evit anumite situaţii, cum să abordez eficient anumite tematici

 3. Numiți câteva dintre proiectele care vă caracterizează cel mai bine.

Proiecte care au că obiectiv îmbunăţirea calităţii vieţii celor aflaţi în dificultate. În prezent coordonez două tematici ale cercetării doctorale (teze de doctorat) care se referă la: proteză bionică pentru mână şi sistem modular integrat pentru tineri cu deficient de vedere.

4. Ce proiect v-a obligat să fiți creativ și inovator?

Creativitate, inovaţie, perseverenţă – în opinia mea sunt caracteristici definitorii ale unui cercetăţor ştiinţific.

Proiectul pe care îl coordonez, şi anume al cercetării doctorale referitoare la proteză bionică pentru mână – constituie o mare provocare. Aceasta, deoarece trebuie să îşi îndeplinească obiectivul de a obţine un produs inovativ, fiabil, prietenos cu utilizatorul, care să fie la înalt nivel ştiinţific şi tehnic (ţinând cont de oferta variată existent pe piată) dar, la preţ accesibil persoanelor cu venituri modeste / medii.

Mana bionica

5. Cum considerați că ar trebui să arate Măgurele/Regiunea București-Ilfov, din viziunea dumneavoastră, ca cercetător?

Din punctul meu de vedere, Măgurele/Regiunea București-Ilfov, ar trebui fie o zonă în care cercetarea ştiinţifcă şi cercetarea aplicată să fie corelate. Ar trebui să fie o zonă în care să fie posibil “contact” între cercetători și reprezentanţi din mediul privat. Poate să asigure contact cu Institute de cercetare / universităţi şi SMEs din UE.

6. Care sunt barierele identificate în colaborarea dintre cercetători și reprezentanții mediului de afaceri?

  1. Lipsa de încredere a reprezentanţilor mediului privat în abilităţile cercetătorilor de a răspunde nevoilor din piată.

2. Lipsa finanţării adecvate a SMEs, procentele ridicate de cofinanţare.

 7. Dacă ați avea posibilitatea financiară să finanțați 2 proiecte strategice pentru  România – transfer tehnologic în anul 2020, ce propuneri ați avea?

a. Calitatea vieţii şi / sau educaţia tinerilor din medii devaforizate – cu focusare spre zona rurală şi asistenţa socială

b. Retehnologizare / tehnologie nouă în domeniul construcţiilor de maşini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *