Regiunea Bucuresti Ilfov Tag

Magurele Science Park, subiect de dezbatere în Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor, eveniment care a avut loc săptămâna trecută la Bruxelles

Importanța specializării inteligente și a inovării pentru dezvoltarea regională, iată tematica Seminarului privind investițiile inteligente finanțate prin Programul Operațional Regional în Regiunea București-Ilfov, cu sprijinul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, reuniune care a avut loc la data de 10 octombrie 2018, la Bruxelles.

La eveniment au participat responsabili ai Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, ai Ministerului Fondurilor Europene din România, ai  ROST – Romanian Office for Science & Technology to the EU și Schuman Associates.

În cadrul evenimentului a fost prezentat Magurele Science Park, inițiativă a Consiliului Județean Ilfov, ca soluție concretă de valorizare economică a rezultatelor cercetării de pe platforma Măgurele, care va contribui la consolidarea sistemului național al antreprenoriatului inovator, precum și la atragerea și susținerea talentelor cu scopul de a schimba tendința exodului de inteligență din România.

Magurele Science Park va fi un vector de dezvoltare regională, cu impact la nivel național în domeniul competitivității economice.

Daniela Mocanu, director executiv Magurele Science Park: „Am prezentat stadiul în care se află parcul științific la acest moment, am arătat obiectivele pe care le avem și  partenerii care ni s-au alăturat în proiect. Am explicat oportunitatea construirii Magurele Science Park pe platforma de la Măgurele, în contextul cercetării la nivel de excelență care se desfășoară aici.”

Tehnologii inovatoare și parteneriate în regiunile în curs de dezvoltare a fost titulatura evenimentului prezidat de eurodeputatul Jan Olbrycht, unde au fost prezentate beneficiile parteneriatelor public-privat din Polonia și din România. În cadrul acestei întâlniri, ADR București Ilfov a prezentat Magurele Science Park, drept proiectul ce va contribui la dezvoltarea regiunii București-Ilfov, dar și a României, prin valorificarea la nivel economic a rezultatelor cercetării de la Măgurele.

Magurele Science Park a fost și în atenția invitaților Ambasadorului României în Belgia

La reuniunea organizată cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Belgiei, care a avut ca obiectiv promovarea Programului Operaţional Regional, a Regiunii Bucureşti – Ilfov şi a României, alături de reprezentanți ai Corpului Diplomatic au participat oameni de afaceri și reprezentanți ai instituțiilor europene.

Săptămâna Europeana a Regiunilor și Orașelor este organizată în comun de Comitetul European al Regiunilor (CoR) și Direcția Generală Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene și a avut loc în perioada 8 – 12 octombrie 2018, la Bruxelles. Evenimentul reuneşte anual peste 5.500 de reprezentanţi ai unor regiuni şi oraşe din Europa şi de pe alte continente, precum şi înalte oficialităţi din instituţiile europene, reprezentanți ai mediului universitar și experți, care au ocazia să facă schimb de bune practici și cunoștințe în domeniul dezvoltării regionale și urbane.

 

 

Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei, membru al Asociației Magurele Science Park

Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei – IFIN-HH coordonează și implementează proiectul ELI-NP, care va fi cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume, care se va axa pe studiul fizicii fotonucleare și aplicații ale acesteia, fiind alcătuită dintr-un laser de foarte mare intensitate constând din doi laseri cu pulsuri ultrascurte de 10PW și cel mai strălucitor fascicul reglabil de raze gama. Această combinație unică de experimente va permite ELI-NP să abordeze un spectru amplu de tematici de cercetare în domeniul fizicii fundamentale, fizicii nucleare și astrofizicii, precum și în domeniul științei materialelor, al managementului materialelor nucleare și științelor vieții.

ELI-NP a fost selectat de cel mai important comitet științific din domeniul Fizicii Nucleare din Europa – NuPECC – în Planul pe Termen Lung al Fizicii Nucleare din Europa ca infrastructură majoră.

Acad. Nicolae Zamfir, Directorul General al Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei: „Firme de prestigiu au arătat că trebuie folosit prilejul de dezvoltare economico-socială. Toate aceste idei au dus la MAGURELE SCIENCE PARK și astăzi este ziua de naștere a acestui proiect. Bine că începem cu începutul și sperăm ca toate acestea să se realizeze printr-o politică coerentă, iar Consiliul Județean Ilfov este hotărât să arate o anume perseverență în a finaliza MAGURELE SCIENCE PARK și să deschidem un nou capitol în dezvoltarea acestei zone.”

Academia Română sprijină Magurele Science Park

Acad. Ion Aurel Pop, președintele Academiei Române: „Asistăm la o manifestare a unei culmi a cunoașterii. Trăim un moment istoric. Membri ai Academiei sunt implicați în proiectele din Parcul Științific de la Măgurele. În numele Academiei îl felicit pe academician Nicolae Zamfir. Dar și pe președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, care a înțeles ce înseamnă aceste noi comandamente ale științei și pe toți cei care sunt implicați în această realizare excepțională. Vă doresc succes și vă asigur de sprijinul constant al Academiei Române.”

Declarația a fost făcută la Conferința „We are inventing the future! OUR BET ON SCIENCE!”, care a avut loc la data de 12 iunie 2018, la Palatul Regal. Conferința a facilitat o dezbatere națională și a prezentat o soluție concretă, MAGURELE SCIENCE PARK, care va asigura convergența celor mai competitive sectoare ale cercetării românești prin transfer tehnologic și antreprenoriat, inițiativă a Consiliului Județean Ilfov în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei”, Universitatea POLITEHNICA din București și Primăria Orașului Măgurele.

Modernizarea României depinde, într-o măsură decisivă, de investițiile în inovare

ES domnul Klaus Werner Iohannis, Președintele României: „Parcul Științific de la Măgurele este primul de asemenea însemnătate din țara noastră și marchează un pas foarte important spre creșterea conectivității dintre mediul academic și cel privat, pentru fructificarea rezultatelor cercetării în activități economice cu valoare adăugată. Felicit implicarea autorităților județene și locale, în colaborare cu asociațiile internaționale de profil, pentru promovarea conceptului de parc științific și alocarea concretă de resurse în acest sens, cum tocmai ne-a prezentat domnul președinte al Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache. Proiectul va aduce o serie de beneficii atât comunității locale cât și întregii țări. Modernizarea României în următoarele decenii depinde, într-o măsură decisivă, de investițiile în inovare, care să conducă la dezvoltarea unei economii bazată pe cunoaștere, capabilă să exploateze inteligent și sustenabil provocările tehnologice ale viitorului.”

 

Declarația a fost făcută în deschiderea Conferinței „We are inventing the future! OUR BET ON SCIENCE!”, oficiată de președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, inițiatorul MAGURELE SCIENCE PARK și de ES domnul Klaus Werner Iohannis, Președintele României.

 

Acorduri de cooperare cu încă 3 institute de cercetare din București

Luni, 2 aprilie 2018, a fost parafat acordul dintre Asociația MAGURELE SCIENCE PARK și Institutul Național de Cercetare Aerospațială ”Elie Carafoli” INCAS, iar miercuri, 4 aprilie 2018, au fost încheiate protocoalele cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico – Farmaceutică ICCF și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Turbomotoare COMOTI.

Parteneriatele au fost semnate de președintele Asociației MAGURELE SCIENCE PARK, Irinel Scrioșteanu și de directorii generali ai institutelor de cercetare: Cătălin Nae, director general Institutul Național de Cercetare Aerospațială ”Elie Carafoli” INCAS, Mișu Moscovici, director general, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică ICCF și Valentin Silivestru, director general Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Turbomotoare COMOTI.

Acordurile vizează stabilirea colaborării în vederea promovării unei culturi care să încurajeze inovația, spiritul antreprenorial, precum și a unui mediu propice schimbului liber de idei și know-how în sectorul inovării (de exemplu, talente, tehnologie, informații și cunoștințe), prin valorificarea potențialului științific și inovator existent în cadrul celor 3 institute, în vederea intensificării transferului rezultatelor cercetării în produse, tehnologii, servicii și aplicații comerciale inovative, urmărind facilitatea diseminării și utilizării rezultatelor cercetării și inovării în economie și în societate.

Irinel Scriosteanu, președinte Asociația MAGURELE SCIENCE PARK: „Parcul științific de la Măgurele se dorește un liant între cercetători, mediul academic, industrie și societate, pentru a asigura transferul rezultatelor cercetării în economie. De exemplu, în acest sens, ținta noastră este să avem un birou de preincubare în fiecare instituție de învățământ cu care suntem parteneri.”

Membrii fondatori ai Asociației Măgurele Science Park sunt Consiliul Judetean IlfovPrimaria Orasului Magurele și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei – IFIN-HH.

Până acum s-au încheiat acorduri de colaborare cu Institutul Național pentru Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică –INOE 2000, Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației – INFLPR, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Fizica Pământului – INFP și Institutul de Fizică Atomică – IFA.

 

Vizite externe pentru promovarea MAGURELE SCIENCE PARK

O delegație a Consiliului Județean Ilfov a efectuat o vizită de studiu în orașul Paris, Republica Franceză, în perioada 18-21 februarie 2018, cu scopul inițierii unui proces de transfer de bune practici între reprezentanții Consiliului Județean Ilfov și ai următoarelor structuri de susținere a afacerilor ce funcționează în Capitala franceză:

  • Station F, unul dintre cele mai mari incubatoare și spații de co-working din lume, finanțat prin intermediul unui parteneriat public –privat prin implicarea Regiunii Île-de-France, a Statului Francez si a mai multor entități private, reprezentate prin Xavier Niel (IT, internet, media, angel investor). Pe o suprafață de 34.000 mp ce până nu demult deservea o stație de transport feroviar sunt alocate spații pentru funcționarea a 3000 de start-up-uri care pot beneficia de unul dintre cele 26 programe start-up.
  • Paris & Co, structură de susținere a afacerilor organizată sub forma de incubator de afaceri multi-cluster administrată de Orașul Paris în parteneriat cu diverse entități private. 11 clustere ce se adresează unor sectoare economice cât mai diverse (Economie circulară, industrii creative, sport, sănătate, logistică, digital), răspândite pe tot teritoriul Parisului, cu o suprafață totală de peste 40.000 mp, găzduiesc circa 300 de start-up-uri care au creat peste 2000 de locuri de muncă și au înregistrat în anul 2016 o cifra de afaceri totală de 74 milioane de euro.
  • Opticsvalley este o asociație înființată în 1999 pe o structură triplu –helix (autorități publice locale, IMM-uri, institute de cercetare) sub coordonarea Regiunii Ile – de – France și a societății Thales, având drept obiectiv facilitarea transferului tehnologic și dezvoltarea unor proiecte comune mediului de afaceri și celui al cercetării în domeniul fotonicii, optoelectronicii și industriilor digitale.
  • Cyphepunks, incubator dedicat industriilor digitale, cu accent pe blockchain, localizat în Station F, care susține peste 40 de start-up-uri.

Vizita de studiu a fost organizată în contextul derulării procedurilor de înființare a două structuri de susținere afacerilor în județul Ilfov:

  • ILFOV BUSINESS HUB – incubator de afaceri autorizat la data de 27.12.2017 în conformitate cu prevederile Legii 102/2016 – Legea Incubatoarelor de Afaceri.
  • MĂGURELE SCIENCE PARK – parc științific ce urmează a fi autorizat în conformitate cu prevederile OUG 14/2002 privind constituirea și funcționarea parcurilor șiințifice și tehnologice.

Deplasarea s-a încadrat într-un program mai amplu de preluare de bune practici și transfer de know –how, program inițiat de Consiliul Județean Ilfov în anul 2015 și materializat prin vizite la obiective similare din Salonic, Trieste, Malaga, Bordeaux și Barcelona cu scopul creșterii gradului de cunoaștere a problematicii specifice parcurilor științifice și tehnologice de către experții Consiliului Județean Ilfov.

Discuții la Bruxelles pentru finanțarea Magurele Science Park

De asemenea, o delegație a Consiliului Județean Ilfov a efectuat, în perioada 21-24  februarie 2018, o deplasare la Bruxelles în vederea organizării unor ședințe tehnice cu reprezentanții instituțiilor și asociațiilor europene sau internaționale dedicate susținerii mediului de afaceri având drept subiect analiza posibilităților de finanțare rambursabilă și nerambursabilă a inițiativelor regionale de sprijinire a afacerilor în județul Ilfov, Magurele Science Park și Ilfov Business Hub.

Reprezentanții Consiliului Județean Ilfov s-au întâlnit cu responsabili ai Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, ai Oficiului Român pentru Știință și Tehnologie pe lângă Uniunea Europeană, cu reprezentanți ai Comisiei Europene – DG Politici Urbane și Regionale, ai Comitetului Regiunilor, ai Comisiei pentru Politică Socială, Educație, Muncă, Cercetare și Cultură și ai Comisiei pentru Politică Economică.

Temele abordate în cadrul acestor discuții au fost:

  • Programe de finanțare rambursabilă și nerambursabilă specifice sectorului cercetare – dezvoltare – inovare, cu accent pe transferul tehnologic în cadrul unor infrastructuri de susținere a afacerilor administrate de entități publice
  • Dezvoltarea de structuri parteneriale alături de alte entități publice și private din Uniunea Europeană, cu activitate în sectorul CDI și în mediul antreprenorial
  • Dezvoltarea unor proiecte în parteneriat cu entități similare din alte State Membre
  • Strategii de promovare a Magurele Science Park și Ilfov Business Hub în cadrul unor evenimente organizate la Bruxelles, inclusiv în cadrul unor evenimente oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene
  • Participarea la procesul de pregătire a Cadrului Financiar Multianual Post 2020
  • Mecanisme de alocare a fondurilor structurale și de coeziune pentru Regiunea București – Ilfov, cu prioritate pentru proiectele Magurele Science Park și Ilfov Business Hub.

Mediul academic se alătură proiectului Măgurele Science Park

În vederea stimulării cooperării între instituțiile de învățământ superior, pentru facilitarea accesului la rezultatele cercetării aplicative de pe Platforma de Cercetare din Orașul Măgurele, precum și pentru promovarea cercetării aplicate, a inovării şi a transferului de tehnologie prin atragerea fondurilor Uniunii Europene, a fondurilor naţionale, regionale, locale a fost încheiat astăzi un acord de cooperare între Asociația Măgurele Science Park și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Acordul prevede transferul de cunoștințe, tehnologie și competențe din sistemul de cercetare, dezvoltare și inovare al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București către Parcul Științific Măgurele în vederea:

• promovării de tematici pentru granturi și proiecte CDI în competiții naționale și europene
• dezvoltării de domenii specializate inteligente specifice regiunii București-Ilfov
• creșterii competitivității agenților economici din regiunea București-Ilfov
• creșterii numărului de mărci înregistrate din regiunea București-Ilfov
• creșterii numărului de brevete de invenție din regiunea București-Ilfov
• creșterii numărului de publicații în reviste cotate ISI sau indexate ISI la nivel de regiune

De asemenea, protocolul are în vedere identificarea, dezvoltarea și implementarea unor obiective de specializare inteligentă pentru domeniile: Bioeconomie, Agricultură, Horticultură, Zootehnie, Medicină Veterinară, Ingineria Mediului, Îmbunătățiri Funciare, Inginerie Economică în Construcții, Măsurători Terestre, Biotehnologie, Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală, în corelare și complementaritate cu Strategiile de dezvoltare existente.

Acordul a fost parafat de Irinel Scrioșteanu, președinte Asociația Măgurele Science Park și prof. univ. dr. Răzvan Ionuț Teodorescu, prorector Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Asociația MAGURELE SCIENCE PARK a încheiat până acum alte 5 acorduri de colaborare cu institutele de cercetare de pe platforma Măgurele.

Membrii fondatori ai Asociației Măgurele Science Park sunt Consiliul Județean Ilfov, Primăria Măgurele și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei – IFIN HH.

Țările care au economii de succes sunt cele care reușesc să folosească eficient rezultatele din cercetare, în economie

Cercetătorii de la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCDFM) susțin înființarea Magurele Science Park și consideră o necesitate urgentă a României transferul din zona de cercetare către mediul de afaceri.

Dr. Ionuț Enculescu, Director INCDFM: „Cercetarea, în general, trebuie să aducă beneficii societății, printre acestea fiind și beneficiile economice. Magurele Science Park trebuie să constituie un vehicul care să contribuie la folosirea rezultatelor cercetării, la aplicarea acestora și la aducerea lor în zona economiei reale. Institutul nostru este una dintre instituțiile de vârf ale cercetării din România și, din păcate, transferul de cunoștințe către operatorii economici, transferul rezultatelor cercetării se desfășoară cu greutate. Țările care au economii de succes sunt cele care reușesc să folosească eficient rezultatele dezvoltate în cercetare, în economie.”

 

 

Acordul dintre Asociația Măgurele Science Park și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor – INCDFM a fost semnat la 23 ianuarie 2018

Protocolul prevede identificarea, dezvoltarea și implementarea unor obiective de specializare inteligentă pentru domeniul fizicii și pentru alte domenii conexe, cu precădere al fizicii stării condensate, al materialelor multifuncționale pentru aplicații de înaltă tehnologie, precum și în domeniul nanomaterialelor și nanostructurilor, al materialelor multifuncționale avansate, cu scopul dezvoltării de noi aplicații în domeniile industriale de înaltă tehnologie (micro și optoelectronică, transporturi, aviație, transmiterea și stocarea informației), de senzori și dispozitive cu utilizare în energetică, automatizări, telecomunicații, protecția mediului, în corelare și complementaritate cu Strategiile de dezvoltare existente.

 

Magurele Science Park este un proiect valoros, care poate deveni funcțional

Optoelectronica își va găsi foarte bine locul în Magurele Science Park, consideră cercetătorii Institutului INOE 2000. Conducerea institutului crede că cererea se va întâlni cu oferta pe care o va dezvolta parcul științific, în nenumărate puncte de interes, atât cu mediul de afaceri, cât și cu alți cercetători.

Dr. Roxana Radvan, director Institutul Național pentru Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică – INOE 2000: „Țin să încep prin a împărtăși marea bucurie că acest proiect capătă contur. Că e atât de credibil și de valoros nu mai trebuie să subliniez. Indiscutabil, cercetarea științifică e cu atât mai bine implementată, imediat valorificată, în orice domeniu s-ar desfășura ea, atunci când vizibilitatea rezultatelor este maximă, la profesioniști, la cei cărora li se adresează. Toate institutele au activități proprii prin care fac diseminarea, popularizarea rezultatelor, dar într-un parc științific rezultatele se vor adresa și vor fi prezentate celor care au nevoie de ele, celor care imediat le vor putea transfera în industrie sau în dezvoltarea societății. În rezolvarea unor probleme acute pe care le avem: în sănătate, în cultură, în educație, în gestionarea mediului. Ar fi un prim aspect al funcționalității și valorii pe care o putem prevedea și imediat estima pentru un astfel de parc.”

 

 

Acordul de cooperare între Asociația Măgurele Science Park și Institutul Național pentru Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică – INOE 2000 a fost încheiat în decembrie 2017

Obiectivele strategice ale acordului sunt identificarea, dezvoltarea și implementarea unor obiective de specializare inteligentă pentru domeniile eco-nano tehnologiilor, materialelor avansate, energiei, mediului și schimbărilor climatice , dar și a unor soluții inovatoare pentru sectorul public din domeniile: sănătate, tehnologii emergente, patrimoniu și identitate culturală.